Vis cu bomboane

Posted by: suzique on: noiembrie 17, 2008

• In: surprize
• Comment!

Pfuai, ce vis… Se făcea că eram într-o încăpere foarte frumoasă, fără forme clare, în culori pastelate, calde. Pe jos era plin de bomboane colorate pe care păşeam cu mare atenţie. Încăperea avea foarte multe ferestre la care apăreau şi dispăreau chipuri zâmbitoare, pe un ritm alert şi destul de amuzant pentru mine. Trebuia să-i prind cumva. Am luat câte o bomboană şi am pus-o pe pervazul fiecărei ferestre. Momeala a funcţionat. Chipurile apar la ferestre şi cucerite parcă de magicele bomboane, îmi zâmbeau. Dintr-o dată dispar. Mă întristez. Eram singură. După o uşă pe care n-o remarcasem, apare Magicianul , ducând în braţe o imensă carte. Cartea era atât de grea încât îmi era teamă să nu ne prăbuşim prin podea. Apar chipurile zâmbitoate. În braţe purtau acadele mari şi foarte frumos colorate. Erau cadouri pentru mine. Fiecare îmi mulţumeşte şi mă îmbrăţişează. Apoi pun toate acadelele pe jos şi fac un soi de covor puternic pentru a susţine cartea uriaşă. Chipurile zâmbitoare dispar printr-o rapidă evaporare şi rămân cu Magicianul. Ne privim mult timp, cuprinşi parcă de o vrajă. Era cam mult pentru mine. Rup vraja şi îi spun că trebuie să găsesc chipurile zâmbitoare să le mulţumesc. Mă întorc la Magician. Îmi spune:

- Suzana Maria, de ce fugi? Nu te mai ascunde. Am aflat adevărul. E scris în cartea asta. Hai s-o citim împreună, vrei?

- Nu înţeleg. Despre ce adevăr vorbeşti?

- Acel adevăr. Tu eşti precum o pasăre care se dedică zborului în cosmos. E greu pentru cineva să ţi se alăture. Aici avem abordarea. (haha) Uite, eu voi citi cu două rânduri înaintea ta, pentru că eu vreau să te protejez. Ce părere ai despre asta?

- Pfuai. Bine, hai să citim.

Cartea era mai mare decât noi. Reuşim s-o deschidem împreună. Titlul era Nu cumva îmi este… Citim mult, nu-mi aduc aminte ce. Erau litere, cuvinte, de dimensiuni diferite, părea un joc de cuvinte. Brusc, Magicianul rupe o pagină din carte.

- Nu pot să cred că ai facut asta. Ce s-a întâmplat?

- Ai încredere. Pagina asta era despre mine.

- Nu văd motivul pentru care ai rupt-o. Ce mai înţeleg acum? Citesc pe sărite şi numai ce vrei tu? Nu crezi că eşti nedrept? Nu ai dreptul să o rupi. Dă-mi, te rog, pagina.

- Mi-e teamă.

- De ce să-ţi fie teamă?

- De un rău care s-ar întâmpla. Aşa că mai bine nu citeşti.

- Să te întreb ceva. Dacă azi ai afla că peste o săptămână lumea se sfârşeşte, ai înceta să mai trăieşti?

- Nu, din contră.

- Bun, la fel cred şi eu. Deci, dacă aş citi răul de pe pagina pe care ai rupt-o, l-aş sfida. Nu văd care este problema.

Magicianul mi-a zâmbit şi mi-a spus Ştiam eu că eşti magică!

M-am trezit cu o impresionantă durere de ochi. Parcă şi gâtul îmi este uşor înţepenit.