“La acea ora întinsă pe întinderea
culorii
care sângerează acea tăcere pe sunetul
luminii
ce o perforează
dacă strigătul în noaptea părului ei nu rostogoleşte în aer valul
care o scaldă şi nici nu poate calma
străpuns de grămajoara colierului de surâsuri
depus în cuibul rănii de furtuna
ce cu aripa-i mângâietorul martiriu îi prelungeşte aurora
boreala toaletă de fire electrice
şi-o aruncă în paharul meu să se cufunde cu toată forţa
cu inima bătând puternic să culeagă ramura de coral
agăţată de oglinda care-şi ţine răsuflarea”
Picasso (10-12 februarie 1936).
