Arhivele lunare: aprilie 2008
Portrete
Sisters
Cristi si Cristina
Mamaie dragă
Raluca, fireşte! :)
Iepuraşul de Paşte
Cu coşarca de dimineaţă
Căluţ bucovinean :)
Putna
Chilia lui Daniil Sihastru
Măcănitoare
In drum spre Bucovina
Falling slowly
Once- John Carney, Irlanda, 2006
Born in the eighties
Milow – Born in the eighties
Starea de dragoste şi hipnoză
Dragostea e definită de acele relaţii afective foarte variate, pe care noi le reunim teoretic sub aceeaşi denominaţie. Dragostea nu este altceva decât o ataşare libidinală de un obiect, în scopul satisfacerii sexuale directe, ataşament care încetează de îndată ce această satisfacere este realizată: aceasta este dragostea comuna, senzuală. Exista un sentiment al ataşării permanente faţă de obiectul sexual, a persistenţei “dragostei” pentru acel obiect, char şi în momentele în care nu există nevoia sexuală.
În timpul primei faze a vieţii, fază care se termină în general în jurul vârstei de 5 ani, copilul găseşte într-unul din părinţii lui, întâiul său obiect destinat dragostei, asupra căruia îşi concentrează toate tendinţele sexuale care cer satisfacţie. Odata cu pubertatea , apar noi tendinţe foarte intense, cu scopuri sexuale directe.
”Omul nutreşte un cult himeric faţă de femeile pentru care e plin de respect, dar care nu-i inspiră niciun sentiment de dragoste, şi nu se excită decât în prezenţa altor femei pe care nu le “iubeşte”, pe care le simpatizeaza puţin, atunci când nu le dispreţuieşte”
“De la starea de dragoste la hipnoză nu e prea mult. Punctele lui de intersectare dintre cele două sunt evidente. Subiectul dă dovadă faţă de hipnotizator, de unde şi umilinţa în supunere, de acelaşi abandon, de aceeaşi absenţă a spiritului critic, ca faţă de persoana iubită. Se constată aceeaşi renunţare la iniţiativă personală; nu există nicio îndoială că hipnotizatorul a luat locul idealului eului. “
“Hinotizatorul reprezintă pentru hipnotizat singurul obiect demn de atenţie; restul nu mai conteaza”
S. Freud – Psihologia colectivă şi analiza eului
Presimţire
nu ştiu de ce,
simt că voi pleca.
e o călătorie a mea
şi numai a mea.
un dor nebun de ducă
m-apucat.
mângâie-mi fruntea a drum bun
şi nu-mi spune
de dor şi de-aşteptare
nici un cuvânt.
mi-e teamă,
că nu mai sunt în stare
să mă întorc.
(Nicu Alifantis – Scrisori nedesfăcute)